In aceste versuri din poezia „Ciclonul” de Vasile Alecsandri, putem identifica diverse figuri de stil.
Acestea subliniaza frumusetea naturii distruse de ciclon si creeaza o atmosfera dramatica.
Lunca mie dragalasa, de-a mea inima cantata,
Ieri frumoasa si-nverzita, astazi zace inundata,
Caci Siretul, mire barbar, de iubirea lui aprins,
In a sale brate crunte a rapit-o si cuprins.
Draga lunca! iarba-ti verde si a florilor comoara
Disparut-au sub potopul ce din treacat le omoara.
Apele mereu se suie; toate paserile-n zbor
Tipa jalnic, ingrozite pentru cuiburile lor.
Dar o si mai crunta spaima, dar o cumpana mai mare
Le asteapta, vai de ele! dupa crunta inundare.
Un ciclon din zarea neagra, plin de fulgeri traznitori
Vine, vajaie si urla, aducand troieni de nori.
Prima strofa:
„Lunca mie dragalasa, de-a mea inima cantata,
Ieri frumoasa si-nverzita, astazi zace inundata,”
Epitet: „dragalasa” – adjectivul subliniaza afectiunea pe care naratorul o are fata de lunca.
Antiteza: „Ieri frumoasa si-nverzita, astazi zace inundata” – contrastul dintre frumusetea de ieri si
distrugerea de astazi evidentiaza schimbarea dramatica adusa de ciclon.
Personificare: „zace inundata” – lunca este personificata, fiind prezentata ca un corp inert, afectat de fortele naturii.
A doua strofa:
„Caci Siretul, mire barbar, de iubirea lui aprins,
In a sale brate crunte a rapit-o si cuprins.”
Personificare: „Siretul, mire barbar” – raul Siret este personificat si descris ca un mire aprins de iubire,
dar intr-o maniera salbatica, brutala.
Metafora: „in a sale brate crunte a rapit-o si cuprins” – valurile Siretului sunt comparate cu brate puternice,
sugerand o forta violenta si distrugatoare.
A treia strofa:
„Draga lunca! iarba-ti verde si a florilor comoara
Disparut-au sub potopul ce din treacat le omoara.”
Epitet: „iarba-ti verde” si „a florilor comoara” – exprima frumusetea naturii, iar epitetul „verde” accentueaza vivacitatea vegetatiei.
Metafora: „a florilor comoara” – florile sunt comparate cu o comoara, sugerand valoarea lor estetica si simbolica.
Personificare: „potopul ce din treacat le omoara” – potopul este personificat, avand puterea de a omori florile in trecerea sa.
A patra strofa:
„Apele mereu se suie; toate paserile-n zbor
Tipa jalnic, ingrozite pentru cuiburile lor.”
Personificare: „apele mereu se suie” – apele sunt prezentate ca avand o miscare constienta si amenintatoare, sugerand pericolul crescand.
Epitet: „tipa jalnic” – intensifica sentimentul de disperare si teama al pasarilor.
Personificare: „ingrozite pentru cuiburile lor” – pasarile sunt descrise ca fiind ingrozite,
o trasatura umana, pentru a sublinia impactul emotional al dezastrului asupra naturii.
Aceste figuri de stil amplifica dramatismul scenei si reflecta distrugerea adusa de ciclon,
dar si suferinta naturii in fata puterii dezlantuite a elementelor.