In aceste versuri din poezia „Ciclonul” de Vasile Alecsandri, putem identifica diverse figuri de stil.
Acestea subliniaza frumusetea naturii distruse de ciclon si creeaza o atmosfera dramatica.

Lunca mie dragalasa, de-a mea inima cantata,
Ieri frumoasa si-nverzita, astazi zace inundata,

Caci Siretul, mire barbar, de iubirea lui aprins,
In a sale brate crunte a rapit-o si cuprins.

Draga lunca! iarba-ti verde si a florilor comoara
Disparut-au sub potopul ce din treacat le omoara.

Apele mereu se suie; toate paserile-n zbor
Tipa jalnic, ingrozite pentru cuiburile lor.

Dar o si mai crunta spaima, dar o cumpana mai mare
Le asteapta, vai de ele! dupa crunta inundare.

Un ciclon din zarea neagra, plin de fulgeri traznitori
Vine, vajaie si urla, aducand troieni de nori.

Sa analizam figurile de stil din primele patru strofe:

Prima strofa:
„Lunca mie dragalasa, de-a mea inima cantata,
Ieri frumoasa si-nverzita, astazi zace inundata,”

Epitet: „dragalasa” – adjectivul subliniaza afectiunea pe care naratorul o are fata de lunca.
Antiteza: „Ieri frumoasa si-nverzita, astazi zace inundata” – contrastul dintre frumusetea de ieri si
distrugerea de astazi evidentiaza schimbarea dramatica adusa de ciclon.
Personificare: „zace inundata” – lunca este personificata, fiind prezentata ca un corp inert, afectat de fortele naturii.
A doua strofa:
„Caci Siretul, mire barbar, de iubirea lui aprins,
In a sale brate crunte a rapit-o si cuprins.”

Personificare: „Siretul, mire barbar” – raul Siret este personificat si descris ca un mire aprins de iubire,
dar intr-o maniera salbatica, brutala.
Metafora: „in a sale brate crunte a rapit-o si cuprins” – valurile Siretului sunt comparate cu brate puternice,
sugerand o forta violenta si distrugatoare.
A treia strofa:
„Draga lunca! iarba-ti verde si a florilor comoara
Disparut-au sub potopul ce din treacat le omoara.”

Epitet: „iarba-ti verde” si „a florilor comoara” – exprima frumusetea naturii, iar epitetul „verde” accentueaza vivacitatea vegetatiei.
Metafora: „a florilor comoara” – florile sunt comparate cu o comoara, sugerand valoarea lor estetica si simbolica.
Personificare: „potopul ce din treacat le omoara” – potopul este personificat, avand puterea de a omori florile in trecerea sa.
A patra strofa:
„Apele mereu se suie; toate paserile-n zbor
Tipa jalnic, ingrozite pentru cuiburile lor.”

Personificare: „apele mereu se suie” – apele sunt prezentate ca avand o miscare constienta si amenintatoare, sugerand pericolul crescand.
Epitet: „tipa jalnic” – intensifica sentimentul de disperare si teama al pasarilor.
Personificare: „ingrozite pentru cuiburile lor” – pasarile sunt descrise ca fiind ingrozite,
o trasatura umana, pentru a sublinia impactul emotional al dezastrului asupra naturii.

Aceste figuri de stil amplifica dramatismul scenei si reflecta distrugerea adusa de ciclon,
dar si suferinta naturii in fata puterii dezlantuite a elementelor.