Vocea lirica din poezia „Pasarea” de Stefan Augustin Doinas nu se adreseaza direct cititorului,
ci reflecta un monolog interior al eului poetic. Aceasta exprima o stare de contemplare si necunoastere fata de pasarea mentionata, explorand misterul si ambiguitatea existentei sale.
Poetul descrie pasarea intr-o maniera abstracta, folosind intrebari si
incertitudini pentru a sublinia faptul ca nu detine informatii precise despre ea,
ceea ce sugereaza o distanta intre subiect si cititor.
Desi cititorul este martor la acest discurs liric, nu exista o adresare directa. In schimb,
eul liric pare sa se adreseze unei alte entitati, simbolizata de pasare, pe care o saluta la final
(„salut avano!”), fara ca acest salut sa fie directionat spre cititor.
Poezia „Pasarea” de Stefan Augustin Doinas poate fi asociata cu „Pasarea albastra” de Nichita Stanescu,
o alta poezie care exploreaza simbolistica pasarii. In ambele texte, pasarea este un simbol enigmatic, legat de libertate, cunoastere si mister. La Doinas, pasarea reprezinta necunoscutul si inefabilul,
un element pe care eul liric nu-l poate descrie complet, sugerand complexitatea existentei sau a cunoasterii. In schimb, la Stanescu, pasarea albastra este un simbol al libertatii sufletului,
dar si al conditiei poetice, de evadare din limitele realitatii cotidiene.