Rezumat – Textul „Casa parinteasca” de Spiridon Vangheli prezintă povestea lui Sandu, care în copilărie era grav bolnav. Tatăl său îl ducea la doctori, dar fără rezultat. La recomandarea unui medic, părinții îl trimit la mare, în țări calde, pentru a se vindeca. Pentru a face rost de bani, aceștia își vând animalele din gospodărie.
Sandu pleacă de acasă, iar anii trec. Dorul de copil apasă sufletul părinților. După mult timp, sosește o scrisoare de la Sandu, în care mărturisește că dorul de casa părintească este cea mai mare boală.
Într-o zi, Sandu se întoarce acasă. Schimbat și tăcut, îngenunchează și sărută pământul și casa copilăriei. Revederea cu mama este plină de emoție, iar textul transmite ideea că nimic nu este mai puternic decât dorul de casă și iubirea părintească.
CARACTERIZAREA LUI SANDU
Sandu este prezentat ca un copil bolnav și fragil. Mai târziu, este descris ca fiind schimbat, tăcut și maturizat de viață.
Caracterizare indirectă – Reiese din fapte și comportament:
- este sensibil, deoarece simte profund dorul de casă;
- este atașat de familie, dovadă fiind întoarcerea sa;
- este respectuos și recunoscător, gestul de a săruta pragul casei arată iubire și prețuire;
- este maturizat de suferință.
Plan simplu de idei
„Casa parinteasca” – Spiridon Vangheli
- Sandu este bolnav în copilărie.
- Tatăl îl duce la doctori, dar fără rezultat.
- La sfatul medicului, Sandu este trimis la mare, în țări calde.
- Părinții își vând animalele pentru a face rost de bani.
- Sandu pleacă de acasă, iar părinții rămân cu dorul.
- După mulți ani, trimite o scrisoare în care spune că dorul de casă este cea mai mare boală.
- Sandu se întoarce în sat.
- Îngenunchează și sărută pământul și casa părintească.
- Revederea cu mama este emoționantă.
Am realizat prezentarea PowerPoint.
O poți descărca de aici.
ESEU – „Dorul de Casa parinteasca”
Textul de Spiridon Vangheli evidențiază una dintre cele mai puternice trăiri umane: dorul de casă și de părinți. Personajul principal, Sandu, este un copil bolnav care este trimis departe de casă pentru a se vindeca. Sacrificiul părinților demonstrează iubirea necondiționată pe care aceștia o poartă copilului lor.
Deși plecarea are scopul de a-i salva viața, despărțirea aduce o altă suferință: dorul. Anii trec, iar Sandu ajunge să înțeleagă că cea mai mare „boală” nu este cea trupească, ci dorul de casa părintească.
Momentul întoarcerii este plin de emoție. Gestul lui Sandu de a îngenunchea și de a săruta pământul și pragul casei simbolizează respectul, iubirea și legătura profundă cu locurile natale.
Mesajul textului este clar: indiferent unde ne poartă viața, casa părintească rămâne locul în care ne sunt rădăcinile și unde ne întoarcem cu sufletul.