Povestirea „Sufletel invata” de Mircea Santimbreanu este o schita despre relatia unui baiat cu temele de acasa si scoala.
Sufletel este un copil simpatic, dar nu foarte pasionat de invatatura. Intr-o zi,
mama lui ii spune sa-si faca temele, insa el se eschiveaza in mod repetat,
cautand diverse pretexte pentru a amana momentul.
Incearca sa-si justifice lipsa de chef spunand ca este prea obosit, ca teme are prea multe,
sau chiar ca si-ar dori sa ajute la treburile casnice. Desi este inventiv in scuzele sale,
mama sa nu cedeaza si ii aminteste constant ca trebuie sa invete.
De-a lungul povestirii, se observa o opozitie intre dorinta mamei de a-l vedea pe Sufletel responsabil si sarguincios,
si atitudinea relaxata si copilareasca a acestuia, care prefera sa se joace si sa evadeze din responsabilitati.
In final, povestirea capata o nota ironica si umoristica,
prin felul in care Sufletel reuseste sa scape pentru moment de temele sale,
dar totodata sugereaza ca aceasta eschivare nu este o solutie pe termen lung. Mesajul principal este ca invatarea este inevitabila si necesara, indiferent de cat de multe scuze sau amanari inventam.
Tonul povestirii este jucaus si amuzant, specific stilului lui Santimbreanu,
iar prin Sufletel, autorul surprinde dilemele si trairile copilariei intr-un mod realist si usor de recunoscut de catre cititori.