Expresia „nu caut job, caut experiente” sugereaza ca persoana nu este atat de interesata de un loc de munca traditional, cat de oportunitati care sa ii ofere cunostinte si abilitati practice. Aceasta poate insemna ca:
Focalizare pe invatare: Persoana vrea sa invete lucruri noi si sa se dezvolte profesional, mai degraba decat sa se concentreze doar pe obtinerea unui salariu.
Voluntariat sau stagii: Ar putea cauta experiente prin intermediul voluntariatului, stagiilor sau proiectelor care sa ii permita sa isi dezvolte abilitatile.
Construirea unui portofoliu: Vrea sa isi completeze CV-ul cu proiecte sau experiente care sa ii imbunatateasca profilul profesional.
Vrea sa isi extinda reteaua profesionala prin intalniri si colaborari cu alte persoane.
Este o abordare orientata spre dezvoltarea personala nu doar spre simpla obtinere a unui loc de munca.
Iata cate un model de enunt pentru sensul propriu de baza, sensul propriu secundar si sensul figurat al urmatoarelor substantive: gura, dinte, cap, spranceana.
Gura Sens propriu de baza: Fata a mancat o prajitura cu gura deschisa. Sens propriu secundar: Baiatul si-a ars gura cu ceaiul fierbinte. Sens figurat: Are o gura mare, vorbeste mult si fara ezitare.
Dinte Sens propriu de baza: Am o carie la dintele din spate. Sens propriu secundar: Cainele are dinti foarte ascutiti. Sens figurat: Acest examen este un dinte al sistemului educational.
Cap Sens propriu de baza: M-a durut capul toata ziua. Sens propriu secundar: A pus capacul pe oala pentru a fierbe mai repede. Sens figurat: El este capul familiei si ia cele mai importante decizii.
Spranceana Sens propriu de baza: Sprancenele ei sunt foarte bine conturate. Sens propriu secundar: Baiatul a ridicat spranceana, surprins de veste. Sens figurat: Atitudinea lui a ridicat sprancenele tuturor colegilor.
„David Copperfield” de Charles Dickens este o operă literară clasică, publicată pentru prima dată în serial în perioada 1849-1850. Cartea este scrisă sub forma unei autobiografii fictive a personajului principal, David Copperfield, și acoperă viața acestuia de la copilărie până la maturitate. Reperele spațio-temporale din roman sunt esențiale pentru a înțelege contextul social, istoric și geografic al poveștii. Mai jos sunt detalii despre aceste repere:
1. Repere Temporale:
Epoca victoriană: Acțiunea romanului se desfășoară în perioada victoriană (1837-1901), sub domnia reginei Victoria. Această perioadă este cunoscută pentru schimbările sociale, economice și industriale majore din Marea Britanie.
Cronologia vieții lui David: Cartea începe cu nașterea lui David Copperfield și urmărește etapele importante din viața sa: copilăria, adolescența, maturizarea și devenirea sa ca scriitor.
Evenimente istorice: Deși nu sunt detaliate explicit evenimente politice majore. Atmosfera romanului este impregnată de schimbările societale ale timpului, precum Revoluția Industrială și creșterea claselor de mijloc și muncitoare.
2. Repere Spațiale:
Localitatea fictivă Blunderstone: David Copperfield se naște într-o localitate mică și rurală numită Blunderstone, în Suffolk, în estul Angliei. Acest loc simbolizează începuturile sale modeste.
Casa bunicului Peggotty (Yarmouth): David petrece mult timp la Yarmouth, un oraș de coastă, unde locuiește bunul său prieten Ham și familia Peggotty. Casa lor, o baracă veche de pe malul mării, reprezintă un loc de refugiu și căldură pentru David.
Londra: Pe măsură ce David crește, se mută la Londra, un centru urban în plină expansiune. Londra victoriană este descrisă ca fiind un loc aglomerat, vibrant, dar și plin de greutăți pentru cei care nu au resurse financiare.
Școala din Canterbury: David este trimis la o școală din Canterbury, unde studiază și locuiește un timp. Canterbury este un loc asociat cu educația și formarea intelectuală a lui David.
Casa Murdstone: După ce mama lui David se recăsătorește cu Mr. Murdstone, David este trimis să locuiască cu familia acestuia într-o casă severă, simbolizând opresiunea și cruzimea pe care o îndură în copilărie.
Următoarele destinații: Pe parcursul romanului, David călătorește în diverse locuri din Anglia, de la ferme la orașe, fiecare reprezentând un pas în călătoria sa de maturizare.
3. Atmosfera socială:
Clasa socială și inegalitatea: Romanul reflectă clar inegalitățile sociale din Marea Britanie victoriană. Personajele provin din diverse clase sociale, de la cei săraci, precum familia Peggotty, până la cei înstăriți, precum familia Steerforth.
Rolul muncii: Munca și cariera sunt teme centrale în roman. David experimentează greutățile muncii, fiind trimis să lucreze de la o vârstă fragedă într-o fabrică de sticle după moartea mamei sale, un simbol al exploatării copiilor în acea perioadă.
Educația și progresul: Educația joacă un rol important în dezvoltarea lui David, iar acest aspect este reprezentativ pentru accentul pus de epoca victoriană pe importanța progresului personal și social prin educație.
În concluzie, „David Copperfield” reflectă puternic Anglia victoriană prin reperele sale spațio-temporale, oferind o imagine a vieții în acea perioadă, cu accent pe inegalitatea socială, schimbările economice și importanța educației.
Personajele MacKenzie Hollister și Nikki Maxwell sunt două figuri centrale în seria „Insemnările unei puștoaice” scrisă de Rachel Renée Russell. Seria prezintă perspectivele lor distincte asupra vieții de elevi de liceu și explorează dinamica relațiilor lor.
Nikki Maxwell:
Nikki este protagonista seriei și autoarea jurnalului în care sunt înregistrate „insemnările” ei. Ea este o adolescentă obișnuită, dar cu o personalitate amuzantă și plină de farmec.
Nikki este creativă și pasionată de desen, iar aceasta este o trăsătură importantă a caracterului său. Își exprimă gândurile și emoțiile și prin desenele ei.
Se confruntă cu diverse provocări în școală, relații și viața de zi cu zi, iar jurnalul ei reflectă aceste experiențe.
MacKenzie Hollister:
MacKenzie este prezentată ca o colegă de clasă populară, dar și ca un personaj negativ în poveste. Ea face parte din grupul popular de elevi și este deseori privită ca un antagonist pentru Nikki.
Este răutăcioasă, manipulatoare și uneori încearcă să-i facă viața lui Nikki dificilă. Ea reprezintă stereotipurile și problemele sociale întâlnite adesea în mediul școlar.
De-a lungul seriei, se dezvăluie și laturi mai profunde ale personalității lui MacKenzie, iar relația ei cu Nikki se schimbă și evoluează pe parcursul volumelor.
Relația dintre Nikki și MacKenzie oferă un fir narativ continuu, iar cititorii sunt martorii unor conflicte, împăcări și evoluții ale personajelor pe măsură ce serie avansează. Aceste elemente contribuie la atracția seriei pentru tinerii cititori, oferindu-le o poveste captivantă și plină de umor despre viața de liceu și relațiile dintre adolescenți… continuare rezumat Insemnările unei puștoaice
Proverbul „Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face” este unul dintre cele mai des folosite în societatea noastră și este adesea menționat în contexte în care se discută despre respectul față de dorințele și preferințele altor persoane.
În ceea ce mă privește, susțin ferm acest proverb și cred că acesta este un ghid esențial pentru interacțiunile noastre sociale. În cele ce urmează, voi argumenta în favoarea acestui proverbu, evidențiind importanța respectului pentru alegerile și preferințele individuale, precum și impactul său pozitiv asupra societății.
Un argument puternic în favoarea proverbului este că el promovează înțelegerea și empatia față de ceilalți. Cu toții suntem unici și avem diferite preferințe, obiceiuri și nevoi. Ceea ce ne place sau nu ne place este adesea influențat de experiențele noastre de viață, cultură, educație și personalitate.
Respectul pentru diferențele individuale este esențial într-o societate diversă și pluralistă. A respecta dorințele altora și a evita să le facem ceea ce nu le place este un mod fundamental de a arăta empatie și de a menține relații interumane armonioase.
Un alt aspect important este faptul că acest proverb contribuie la menținerea unei atmosfere de încredere și respect reciproc în relații. Când ne străduim să nu facem altora ceea ce nu ne place, construim un mediu în care oamenii se simt în siguranță și respectați. O societate în care acest principiu este respectat are șanse mai mari de a se dezvolta armonios și de a avea relații interpersonale sănătoase.
Când ceilalți văd că sunteți conștienți de sentimentele și preferințele lor și că le acordați importanța cuvenită, este mai probabil să răspundă la fel și să mențină relații pozitive cu voi.
De asemenea, proverbul „Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face” servește drept bază
pentru o societate mai etică. Respectul pentru alegerile și preferințele altor persoane este fundamental în prevenirea comportamentelor nedorite, precum hărțuirea, discriminarea și abuzul. Atunci când oamenii înțeleg că trebuie să respecte limitele și alegerile altora, se creează un cadru în care aceste comportamente negative sunt mai puțin probabile să apară.
Cu toate acestea, există și critici la adresa acestui proverb, care susțin că aplicarea sa rigidă poate duce la conformism și la evitarea confruntării cu probleme importante.
Cu toate acestea, cred că acesta este un argument invalid. Respectarea alegerilor și preferințelor altor persoane nu înseamnă că nu putem să exprimăm opiniile noastre sau să ne confruntăm cu problemele importante. Este mai degrabă o îndemnare la a face acest lucru într-un mod respectuos și empatic.
În concluzie, proverbul „Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face” promovează respectul, înțelegerea și empatia față de ceilalți și contribuie la menținerea unei societăți armonioase și etice. Acesta ne amintește că fiecare persoană are dreptul la preferințele și alegerile lor, și că trebuie să le respectăm. Aplicarea acestui proverb în viața de zi cu zi poate duce la relații interpersonale mai sănătoase și la o societate mai respectuoasă și etică.
Asociaza fragmentul din nuvela Odette de Anton Holban.
Ambele texte exploreaza tema iubirii pasionale si interzise. Personajele principale, Odette si Maitreyi, se indragostesc intens de barbati mai in varsta si casatoriti.
Asemanarea lor consta in aceasta iubire interzisa care tulbura vietile lor si creeaza tensiune emotionala puternica.
Totusi, o deosebire majora intre cele doua texte este contextul cultural si geografic. „Odette” exploreaza povestea de dragoste intr-un cadru european, in timp ce „Maitreyi” are loc in India coloniala, prezentand cititorilor diferente culturale, traditii si mentalitati specifice acelei perioade si locuri.
Asociaza fragmentul din nuvela „Odette” de Anton Holban cu romanul „Maitreyi” de Mircea Eliade, prezentand o asemanare si o deosebire intre ele… citeste online
Scrisoarea (3) a III-a Versuri de Mihai Eminescu. Rezumat scurt
Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă, Ce cu-a turmelor păşune, a ei patrie ş-o schimbă, La pământ dormea ţinându-şi căpătâi mâna cea dreaptă; Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deşteaptă. Vede cum din ceruri luna lunecă şi se coboară Şi s-apropie de dânsul preschimbată în fecioară. Înflorea cărarea ca de pasul blândei primăveri; Ochii ei sunt plini de umbra tăinuitelor dureri; Codrii se înfiorează de atâta frumuseţe, Apele-ncreţesc în tremur străveziile lor feţe, Pulbere de diamante cade fină ca o bură, Scânteind plutea prin aer şi pe toate din natură Şi prin mândra fermecare sun-o muzică de şoapte, Iar pe ceruri se înalţă curcubeele de noapte.. Ea, şezând cu el alături, mâna fină i-o întinde, Părul ei cel negru-n valuri de mătasă se desprinde: – Las’ să leg a mea viaţă de a ta.. În braţu-mi vino, Şi durerea mea cea dulce cu durerea ta alin-o.. Scris în cartea vieţii este şi de veacuri şi de stele Eu să fiu a ta stăpână, tu stăpân vieţii mele.
Scrisoarea III Mihai Eminescu
Şi cum o privea sultanul, ea se-ntunecă.. dispare; Iar din inima lui simte un copac cum că răsare, Care creşte într-o clipă ca în veacuri, mereu creşte, Cu-a lui ramuri peste lume, peste mare se lăţeşte; Umbra lui cea uriaşă orizontul îl cuprinde Şi sub dânsul universul într-o umbră se întinde; Iar în patru părţi a lumii vede şiruri munţii mari, Atlasul, Caucazul, Taurul şi Balcanii seculari; Vede Eufratul şi Tigris, Nilul, Dunărea bătrână – Umbra arborelui falnic peste toate e stăpână. Astfel, Asia, Europa, Africa cu-a ei pustiuri Şi corăbiile negre legănându-se pe râuri, Valurile verzi de grâie legănându-se pe lanuri, Mările ţărmuitoare şi cetăţi lângă limanuri, Toate se întind nainte-i.. ca pe-un uriaş covor, Vede ţară lângă ţară şi popor lângă popor – Ca prin neguri alburie se strevăd şi se prefac În întinsă-mpărăţie sub o umbră de copac.
Vulturii porniţi la ceruri pân’ la ramuri nu ajung; Dar un vânt de biruinţă se porneşte îndelung Şi loveşte rânduri, rânduri în frunzişul sunător, Strigăte de-Allah! Allahu! se aud pe sus prin nori, Zgomotul creştea ca marea turburată şi înaltă, Urlete de bătălie s-alungau dupăolaltă, Însă frunzele-ascuţite se îndoaie după vânt Şi deasupra Romei nouă se înclină la pământ.
Se cutremură sultanul.. se deşteaptă.. şi pe cer Vede luna cum pluteşte peste plaiul Eschişer. Şi priveşte trist la casa şeihului Edebali; După gratii de fereastră o copilă el zări Ce-i zâmbeşte, mlădioasă ca o creangă de alun; E a şeihului copilă, e frumoasa Malcatun. Atunci el pricepe visul că-i trimis de la profet, Că pe-o clipă se-nălţase chiar în rai la Mohamet, Că din dragostea-i lumească un imperiu se va naşte, Ai căruia ani şi margini numai cerul le cunoaşte.
3 Strofe scrisoarea a III-a de Eminescu
Visul său se-nfiripează şi se-ntinde vultureşte, An cu an împărăţia tot mai largă se sporeşte, Iară flamura cea verde se înalţă an cu an, Neam cu neam urmându-i zborul şi sultan după sultan. Astfel ţară după ţară drum de glorie-i deschid.. Pân-în Dunăre ajunge furtunosul Baiazid..
La un semn, un ţărm de altul, legând vas de vas, se leagă Şi în sunet de fanfare trece oastea lui întreagă; Ieniceri, copii de suflet ai lui Allah şi spahii Vin de-ntunecă pământul la Rovine în câmpii; Răspândindu-se în roiuri, întind corturile mari.. Numa-n zarea depărtată sună codrul de stejari.
Iată vine-un sol de pace c-o năframă-n vârf de băţ. Baiazid, privind la dânsul, îl întreabă cu dispreţ: – Ce vrei tu? – Noi? Bună pace! Şi de n-o fi cu bănat, Domnul nostru-ar vrea să vază pe măritul împărat.
La un semn deschisă-i calea şi s-apropie de cort Un bătrân atât de simplu, după vorbă, după port. – Tu eşti Mircea? – Da-mpărate! – Am venit să mi te-nchini, De nu, schimb a ta coroană într-o ramură de spini. – Orice gând ai, împărate, şi oricum vei fi sosit, Cât suntem încă pe pace, eu îţi zic: Bine-ai venit! Despre partea închinării însă, Doamne, să ne ierţi; Dar acu vei vrea cu oaste şi război ca să ne cerţi, Ori vei vrea să faci întoarsă de pe-acuma a ta cale, Să ne dai un semn şi nouă de mila Măriei tale.. De-o fi una, de-o fi alta.. Ce e scris şi pentru noi, Bucuroşi le-om duce toate, de e pace, de-i război. – Cum? Când lumea mi-e deschisă, a privi gândeşti că pot Ca întreg Aliotmanul să se-mpiedice de-un ciot? O, tu nici visezi, bătrâne, câţi în cale mi s-au pus! Toată floarea cea vestită a întregului Apus, Tot ce stă în umbra crucii, împăraţi şi regi s-adună Să dea piept cu uraganul ridicat de semilună. S-a-mbrăcat în zale lucii cavalerii de la Malta, Papa cu-a lui trei coroane, puse una peste alta, Fulgerele adunat-au contra fulgerului care În turbarea-i furtunoasă a cuprins pământ şi mare. N-au avut decât cu ochiul ori cu mâna semn a face, Şi Apusul îşi împinse toate neamurile-ncoace; Pentru-a crucii biruinţă se mişcară râuri-râuri, Ori din codri răscolite, ori stârnite din pustiuri; Zguduind din pace-adâncă ale lumii începuturi, Înnegrind tot orizontul cu-a lor zeci de mii de scuturi, Se mişcau îngrozitoare ca păduri de lănci şi săbii, Tremura înspăimântată marea de-ale lor corăbii!.. La Nicopole văzut-ai câte tabere s-au strâns Ca să steie înainte-mi ca şi zidul neînvins. Când văzui a lor mulţime, câtă frunză, câtă iarbă, Cu o ură ne’mpăcată mi-am şoptit atunci în barbă, Am jurat ca peste dânşii să trec falnic, fără păs, Din pristolul de la Roma să dau calului ovăs.. Şi de crunta-mi vijelie tu te aperi c-un toiag? Şi, purtat de biruinţă, să mă-mpiedec de-un moşneag? – De-un moşneag, da, împărate, căci moşneagul ce priveşti Nu e om de rând, el este domnul Ţării Româneşti. Eu nu ţi-aş dori vrodată să ajungi să ne cunoşti, Nici ca Dunărea să-nece spumegând a tale oşti. După vremuri mulţi veniră, începând cu acel oaspe, Ce din vechi se pomeneşte, cu Dariu a lui Istaspe; Mulţi durară, după vremuri, peste Dunăre vrun pod, De-au trecut cu spaima lumii şi mulţime de norod; Împăraţi pe care lumea nu putea să-i mai încapă Au venit şi-n ţara noastră de-au cerut pământ şi apă – Şi nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimânt, Cum veniră, se fă*ă toţi o apă ş-un pământ. Te făleşti că înainte-ţi răsturnat-ai valvârtej Oştile leite-n zale de-mpăraţi şi de viteji? Tu te lauzi că Apusul înainte ţi s-a pus?.. Ce-i mâna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus? Laurii voiau să-i smulgă de pe funtea ta de fier, A credinţei biruinţă căta orice cavaler. Eu? Îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul.. Şi de-aceea tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul, Mi-e prieten numai mie, iară ţie duşman este, Duşmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste; N-avem oşti, dară iubirea de moşie e un zid Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid!.
Şi abia plecă bătrânul.. Ce mai freamăt, ce mai zbucium! Codrul clocoti de zgomot şi de arme şi de bucium, Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase, Plase anti polen si praf? Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasă;
Călăreţii umplu câmpul şi roiesc după un semn Şi în caii lor sălbatici bat cu scările de lemn, Pe copite iau în fugă faţa negrului pământ, Lănci scânteie lungi în soare, arcuri se întind în vânt, Şi ca nouri de aramă şi ca ropotul de grindeni, Orizontu-ntunecându-l, vin săgeţi de pretutindeni, Vâjâind ca vijelia şi ca plesnetul de ploaie.. Urlă câmpul şi de tropot şi de strigăt de bătaie. În zadar striga-mpăratul ca şi leul în turbare, Umbra morţii se întinde tot mai mare şi mai mare; În zadar flamura verde o ridică înspre oaste, Căci cuprinsă-i de pieire şi în faţă şi în coaste, Căci se clatină rărite şiruri lungi de bătălie; Cad asabii ca şi pâlcuri risipite pe câmpie, În genunchi cădeau pedestri, colo caii se răstoarnă, Când săgeţile în valuri, care şuieră, se toarnă Şi, lovind în faţă, -n spate, ca şi crivăţul şi gerul, Pe pământ lor li se pare că se năruie tot cerul.. Mircea însuşi mână-n luptă vijelia-ngrozitoare, Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare; Durduind soseau călării ca un zid înalt de suliţi, Printre cetele păgâne trec rupându-şi large uliţi; Risipite se-mprăştie a duşmanilor şiraguri, Şi gonind biruitoare tot veneau a ţării steaguri, Ca potop ce prăpădeşte, ca o mare turburată – Peste-un ceas păgânătatea e ca pleava vânturată. Acea grindin-oţelită înspre Dunăre o mână, Iar în urma lor se-ntinde falnic armia română.
Pe când oastea se aşează, iată soarele apune, Voind creştetele nalte ale ţării să-ncunune Cu un nimb de biruinţă; fulger lung încremenit Mărgineşte munţii negri în întregul asfinţit, Pân’ ce izvorăsc din veacuri stele una câte una Şi din neguri, dintre codri, tremurând s-arată luna: Doamna mărilor ş-a nopţii varsă linişte şi somn. Lângă cortu-i, unul dintre fiii falnicului domn Sta zâmbind de-o amintire, pe genunchi scriind o carte, S-o trimiţă dragei sale, de la Argeş mai departe: „De din vale de Rovine Grăim, Doamnă, către Tine, Nu din gură, ci din carte, Că ne eşti aşa departe. Te-am ruga, mări, ruga Să-mi trimiţi prin cineva Ce-i mai mândru-n valea Ta: Codrul cu poienele, Ochii cu sprâncenele; Că şi eu trimite-voi Ce-i mai mândru pe la noi: Oastea mea cu flamurile, Codrul şi cu ramurile, Coiful nalt cu penele, Ochii cu sprâncenele. Şi să ştii că-s sănătos, Că, mulţămind lui Cristos, Te sărut, Doamnă, frumos. „.
De-aşa vremi se-nvredniciră cronicarii şi rapsozii; Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii şi irozii.. În izvoadele bătrâne pe eroi mai pot să caut; Au cu lira visătoare ori cu sunete de flaut Poţi să-ntâmpini patrioţii ce-au venit de-atunci încolo? Înaintea acestora tu ascunde-te, Apollo! O, eroi! care-n trecutul de măriri vă adumbriseţi, Aţi ajuns acum de modă de vă scot din letopiseţ, Şi cu voi drapându-şi nula, vă citează toţi nerozii, Mestecând veacul de aur în noroiul greu al prozii. Rămâneţi în umbră sfântă, Basarabi şi voi Muşatini, Descălecători de ţară, dătători de legi şi datini, Ce cu plugul şi cu spada aţi întins moşia voastră De la munte pân’ la mare şi la Dunărea albastră.
Versuri Scrisoarea 3 III Mihai Eminescu
Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer? N-o să aflu într-ai noştri vre un falnic juvaer? Au la Sybaris nu suntem lângă capiştea spoielii? Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafenelii, N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi În aplauzele grele a canaliei de uliţi, Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii, Măşti cu toate de renume din comedia minciunii? Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul, De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul? Nici visezi că înainte-ţi stă un stâlp de cafenele, Ce îşi râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele. Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget, Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget, Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri, La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri; Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă, Chintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă. Şi deasupra tuturora, oastea să şi-o recunoască, Îşi aruncă pocitura bulbucaţii ochi de broască.. Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii! Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii, În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie, Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie. Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte, Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte, Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri.. Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire; Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman, Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian! Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi! Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură, Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură, Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii, Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii, Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii, Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!.
Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni! I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni! Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară, Îndrăznesc ca să rostească pân’ şi numele tău.. ţară!.
La Paris, în lupanare de cinismu şi de lene, Cu femeile-i pierdute şi-n orgiile-i obscene, Acolo v-aţi pus averea, tinereţele la stos.. Ce a scos din voi Apusul, când nimic nu e de scos?.
Ne-aţi venit apoi, drept minte o sticluţă de pomadă, Cu monoclu-n ochi, drept armă beţişor de promenadă, Vestejiţi fără de vreme, dar cu creieri de copil, Drept ştiinţ-având în minte vre un vals de Bal-Mabil, Iar în schimb cu-averea toată vrun papuc de curtezană.. O, te-admir, progenitură de origine romană!.
Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece, Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece? Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă, Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela, Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa? Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară, Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară, Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei, Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi – nişte mişei! Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire; Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.
Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici; Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici. Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei, Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei, Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni, Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni! … comentariu pdf
Bielorus sau Belarus vs Bielarus Atat „Bielorus” cat si „Belarus” se refera la aceeasi tara, cunoscuta oficial drept Republica Belarus. „Bielorusia” este numele tarii in limba romana, in timp ce „Belarus” este versiunea anglicizata a numelui rusesc „Беларусь” (Belarus). In engleza, „Belarus” este numele cel mai des folosit pentru tara.
Belarusia sau Bielorusia Numele corect al tarii in limba engleza este „Belarus”, nu „Belarusia” sau „Bielorusia”. In timp ce „Bielorusia” este numele tarii in spaniola, iar „Belarusia” este o greseala de ortografie comuna, numele oficial in engleza pentru tara este „Belarus”.
In limba romana, denumirea corecta a tarii este „Belarus”. Termenul „Bielorusia” poate fi intalnit in unele surse mai vechi sau in alte limbi, cum ar fi spaniola. Bielorus sau Belarus locuitor …
Mesaj Plumb este una dintre cele mai cunoscute poezii ale lui George Bacovia, fiind considerata o capodopera a simbolismului romanesc.
Structura poemului este formata din doua strofe, fiecare cuprinzand patru versuri. Rima este prezenta doar in prima strofa, unde se intalnesc rime incrucisate (ABAB). In restul poeziei, rima este absenta, ceea ce confera un caracter mai liber si mai natural versurilor.
„Plumb” este o poezie cu un puternic caracter liric si introspectiv. Incepe cu un vers care sugereaza o stare de tristete si de apasare sufleteasca, Aceasta stare se datoreaza absentei in existenta umana.
Imaginile din poezie sunt caracteristice simbolismului. Plumbul este un simbol al greutatii, o metafora pentru starea de suflet a poetului.
De-a lungul intregii poezii, poetul exprima dorinta de a se elibera de aceasta stare de apasare si de a gasi un sens in viata. El foloseste o serie de imagini si metafore pentru a descrie trairile sale.
Ultima strofa este caracteristica simbolismului prin utilizarea de elemente mitice. Cei trei pazitori ai misterelor sunt aratati ca fiind responsabili pentru ascunderea sensului vietii de oameni. Cu toate acestea, poetul nu renunta la cautarea acestui sens si cere ajutorul ingerilor pentru a-l descoperi.
Prin utilizarea imaginilor si metaforelor, Bacovia transmite trairile sale sufletesti profunde … continuare explicatii versuri, eseu.